Certificatele galbene pentru situații de urgență se pot cere şi pentru luna aprilie

În M.O. 385 din 13 Mai au fost publicate noutăți cu privire la certificatele de urgență.

Astfel, în baza noilor prevederi, operatorii economici care au resimţit efectele pandemiei SARS-CoV2 în luna Aprilie pot beneficia de certificatul de situaţii de urgenţă de TIP 2 (cel galben) în urma completării unei declaraţii pe proprie răspundere. Din declarație trebuie să rezulte diminuarea veniturilor sau încasărilor cu minim 25% în luna martie sau aprilie 2020 prin raportarea la media lunilor ianuarie şi februarie 2020.

Firmele au însă la dispoziție acum un alt model al declarației pentru obtinerea Certificatului de Situații de Urgență. În fapt noua declarație utilizată doar adaugă și luna APRILIE 2020 (alături de luna martie), ca lună în care se verifică diminuarea veniturilor/încasarilor realizate cu mai mult de 25% față de media veniturilor/încasarilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

Citește articolul

Certificatele galbene pentru situații de urgență se pot cere şi pentru luna aprilie

mai 14, 2020Renata Ban

În M.O. 385 din 13 Mai au fost publicate noutăți cu privire la certificatele de urgență.

Astfel, în baza noilor prevederi, operatorii economici care au resimţit efectele pandemiei SARS-CoV2 în luna Aprilie pot beneficia de certificatul de situaţii de urgenţă de TIP 2 (cel galben) în urma completării unei declaraţii pe proprie răspundere. Din declarație trebuie să rezulte diminuarea veniturilor sau încasărilor cu minim 25% în luna martie sau aprilie 2020 prin raportarea la media lunilor ianuarie şi februarie 2020.

Firmele au însă la dispoziție acum un alt model al declarației pentru obtinerea Certificatului de Situații de Urgență. În fapt noua declarație utilizată doar adaugă și luna APRILIE 2020 (alături de luna martie), ca lună în care se verifică diminuarea veniturilor/încasarilor realizate cu mai mult de 25% față de media veniturilor/încasarilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

CITEȘTE MAI MULT

Termenul de depunere al declarației unice se prelungește, iar bunii plătitori primesc reduceri de taxe

mai 8, 2020Alina Isac

Guvernul a prelungit din nou termenul de depunere pentru 2020 a Declarației Unice privind impozitul și contribuțiile pentru veniturile obținute de PFA și alte persoanele fizice din activități independente, drepturi de autor, chirii, dividende și alți contribuabili.

Noul termen de depunere a Declarației Unice este 30 iunie 2020, a informat Ministerul Finanțelor. Inițial, termenul era 25 mai.

De asemenea, cei care vor plăti până pe 30 iunie impozitele și contribuțiile pe anul 2019 vor beneficia de reduceri din valoarea impozitului pe venit, contribuției de asigurări sociale și contribuției de asigurări sociale de sănătate, datorate pentru veniturile realizate în anul 2019.

Mai exact: 

CITEȘTE MAI MULT

Noi prevederi fiscale. Depunerea situațiilor financiare se amână pe 31 iulie 2020!

aprilie 17, 2020Adela Cristea

Pe 16.04.2020, în Monitorul Oficial nr. 319, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale. Aceasta aduce câteva modificări semnificative pentru companii.

Le redăm mai jos pe cele mai importante:

1. Amânarea depunerii situațiilor financiare. Noul termen este 31 iulie 2020.

Pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele prevăzute la art. 36 alin. (1) și (3) și art. 37 din Legea contabilității nr. 82/1991 se prorogă până la data de 31 iulie 2020 inclusiv.

2. Scutiri de la plata impozitului specific pe durata starii de urgență, pentru operatorii din turism și alimentație.

CITEȘTE MAI MULT

Prelungirea stării de urgență. Ce trebuie să știe companiile?

aprilie 14, 2020Adela Cristea

Așteptată de o țară întreagă, prelungirea stării de urgență a fost publicată în 14 aprilie 2020, în Monitorul Oficial al României nr. 311, prin Decretul Președintelui României nr. 240.

Astfel, începând cu data de 15 aprilie 2020, starea de urgență va fi prelungită cu 30 de zile, pe întreg teritoriul României. Aceasta fusese anterior instituită, tot pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 16 martie 2020.

Noul Decret completează măsuri de primă urgență, cu aplicabilitate directă, în mai multe domenii. Ne vom axa în acest articol doar pe cele care au un impact asupra mediului de afaceri. Le redăm mai jos, structurate pe domenii, așa cum au fost prinse și în actul normativ. 

Domeniul economic

CITEȘTE MAI MULT

Relaxarea procedurilor Registrului Comerțului pe perioada stării de urgență

aprilie 14, 2020Bianca Druc

În Monitorul Oficial nr. 311/14.04.2020 a fost publicat Decretul nr.240/ 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 15.04.2020.

În unele domenii de activitate noul Decret stabilește modificări ale măsurilor speciale luate prin Decretul nr.195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul Romaniei, facilitând astfel relația cu unele instituții publice.

O astfel de măsură se referă la activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului, care, începând cu data declarării stării de urgență, înregistra mențiunile privind persoanele juridice și persoanele fizice doar în baza cererii de înregistrare a mențiunilor și a documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

CITEȘTE MAI MULT

Noutăți privind ordinul de plată multiplu electronic

aprilie 10, 2020Dorina Damean

Începand cu 21 aprile atât instituțiile publice cât și operatorii economici care prin natura activității au deschise conturi la Trezorerie, vor putea utliza plata online, prin intermediul ordinului de plata multiplu electronic, din conturile deschise la unitațile Trezoreriei Statului prin care își desfășoară activitatea. 

Noile prevederi se află în OMFP nr.1819/2020 și au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 279 din data de 3 aprilie 2020.

CITEȘTE MAI MULT

A fost aprobat program de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii

aprilie 5, 2020Renata Ban

În contextul noii crizei economice, s-a aprobat programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii care are ca obiectiv acordarea de facilităţi de către stat pentru creditele acordate de instituţiile de credit. Această reglementare a apărut în Monitorul Oficial publicat la data de 4 aprilie, prin OUG 42.

La ce anume se referă aceste facilităţi?

CITEȘTE MAI MULT

Din nou modificări la Legea 19/2020 privind acordarea de zile libere părinților pentru supravegherea copiilor

aprilie 4, 2020Florina Babau

Ultima zi de școală a adus o nouă ordonanță care modifică și completează Legea 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ (detalii despre prevederile anterioare găsiți aici). Este vorba despre Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41, publicată în Monitorul Oficial numărul 282 din 03.04.2020.

Noile modificări vizează următoarele aspecte:

CITEȘTE MAI MULT

Ajutor de la Stat pentru liber profesioniștii afectați de criza coronavirus

martie 31, 2020Bianca Druc

OUG 32/2020 a adus și unele modificări privind plata indemnizației în cazul profesioniștilor, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, întrucat prevederile inițiale din OUG nr.30/2020, restrângeau foarte mult categoria de persoane care ar fi beneficiat în mod real de indemnizatie.

Pe scurt, redăm mai jos noile reglementări:

CITEȘTE MAI MULT

Cum aplicăm până la urmă șomajul tehnic?

martie 30, 2020Liliana Savin

Luni seară târziu, după lungi așteptări, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea OUG nr. 30/2020  - cea care se referă la protecția pe care statul o va acorda salariaților pe perioada stării de urgență, în cazul suspendării contractelor individuale de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit.c) din Legea 53/2003 – Codul muncii. Mai pe scurt, vorbim despre Ordonața care reglementează șomajul tehnic pe perioada crizei SARS-Cov-2.

Așa cum ne doream, dar deja nu mai speram, Ordonanța vine în sprijinul tuturor salariaților afectați de răspândirea virusului SARS-Cov-2, eliminând diferențierea între salariații ai căror angajatori au fost determinați să închidă total sau parțial activitatea în baza deciziilor emise de autoritățile publice și cei care au fost afectați indirect de măsurile luate.

CITEȘTE MAI MULT

Bonificație de 5-10% pentru firmele care-și plătesc la timp impozitul pe profit/venit

martie 30, 2020Andreea Ilica

Conform unei Ordonanțe a Guvernului (OUG 33) publicate în această seară (30.03.2020) în Monitorul Oficial, firmele vor putea beneficia de bonificații în cazul în care își plătesc la timp impozitele.

Astfel, contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată, care-și plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiași trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiază de o bonificație de 5% sau 10%, calculatã asupra impozitului pe profit datorat. Microîntreprinderile beneficiază la rândul lor de această înlesnire, respectiv de o bonificație de 10%.

Redăm mai jos articolul: 

CITEȘTE MAI MULT

Ghid de supraviețuire pentru companii și angajați, în criza COVID-19. Întrebări și răspunsuri utile.

martie 24, 2020Adela Cristea

În ultimele zile am primit foarte multe întrebări cu privire la modul în care se aplică măsurile anti-criză în cadrul companiilor. 

Pentru a face față numărului mare de solicitări, dar și pentru că o mare parte din întrebări se repetă, schițăm aici o listă cu întrebări și răspunsuri rapide, grupate pe categorii, un mini-ghid de suport pentru companii și angajați, pentru a naviga mai ușor prin această perioadă dificilă. Considerați-l un kit de supraviețuire pentru business în perioada crizei. 

CITEȘTE MAI MULT

Șomajul tehnic – cum putem beneficia de noile facilități?

martie 23, 2020Florina Babau

În contextul crizei economice generate de răspândirea coronavirus (COVID-19), numeroase companii sunt nevoite să aplice măsuri de reducere a costurilor și restrângere a activității. În acest context Guvernul României a adoptat în 21 martie o Ordonanță de Urgență (OUG nr. 30/2020) pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale. Ordonanța aduce și câteva completări cu privire la suspendarea temporară a contractului individual de munca, din inițiativa angajatorului, cunoscută în limbajul comun ca „șomaj tehnic”.

Șomajul tehnic exista și până în prezent, fiind reglementat de Codul muncii care, la art. 53, conține prevederi privind întreruperea sau reducerea activității angajatorului:

CITEȘTE MAI MULT

Modificări la Legea 19/2020 privind acordarea de zile libere parinților pentru supravegherea copiilor

martie 22, 2020Liliana Savin

În Monitorul Oficial nr.230/21.03.2020 a fost publicată Hotărârea pentru aplicarea prevederilor Legii 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, hotărâre care aduce o serie de modificari și completări importante legii (detalii despre prevederile inițiale găsiți aici, iar despre primele completări aduse, găsiți aici). Astfel ultimele modificări vizează urmptoarele aspecte:

CITEȘTE MAI MULT

Dezinformare gravă din partea Ministrului Finanțelor și ANAF!

martie 20, 2020Adela Cristea

Din nefericire, în aceste zile oricum dificile, suntem victimele unei grave dezinformări din partea ANAF. 

În urmă cu câteva zile Ministrul Finanțelor, Florin Cîţu a anunțat printr-o postare publică, pe propria pagină de Facebook, câteva măsuri pe care le va lua pentru mediul de afaceri pentru combaterea efectelor crizei actuale. La foarte puțin timp după, ANAF a publicat pe propriul site un comunicat de presă oficial, cuprinzând aceleași măsuri. Îl găsiți pe site-ul ANAF, aici și totodată în imaginea atașată. Detalii despre respectivele prevederi găsiți și aici.

CITEȘTE MAI MULT

Ce este și cum se obține Certificatul de Situație de Urgență (CSU)?

martie 19, 2020Florina Babau

Potrivit unui proiect de hotărâre emis de Guvernul României care se află spre aprobare, pentru a beneficia de măsura adoptată de Guvern, prin care se vor suporta din bugetul asigurărilor de șomaj indemnizațiile de care beneficiază salariații ale căror contracte individuale de muncă se suspendă temporar din inițiativa angajatorului (potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, urmare a efectelor produse de virusul SARS-CoV-2), companiile necesită obținerea unui certificat de situații de urgență (CSU).

Modalitatea de solicitare a CSU

CITEȘTE MAI MULT

Șomajul tehnic – gura de oxigen pentru companiile afectate de criza pandemiei

martie 19, 2020Liliana Savin

Multe companii sunt sau vor fi curând puternic afectate de raspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Probabil unele companii vor fi în situația să adopte soluția somajului tehnic, care presupune întreruperea temporară a activității, adică suspendarea temporară a contractului de muncă, dar și plata a minim 75% din salariu de bază.

Măsura adoptată de guvern pentru atenuarea impactului asupra mediului privat este de a suporta din bugetul asigurarilor de șomaj indemnizația de care beneficiază salariații a căror contracte individuale de muncă sunt suspendate temporar din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2.

CITEȘTE MAI MULT

Măsuri economice adoptate de Guvern: Șomaj tehnic – până la 75% din salariul mediu, credite pentru IMM-uri, rambursări de TVA

martie 19, 2020Dorina Damean

Guvernul României a venit astăzi cu un pachet de măsuri pentru a atenua efectele negative ale crizei provocate de noul coronavirus.

Conform anunțului făcut de Premierul Ludovic Orban au fost luate acele măsuri considerate absolut necesare pentru susținerea angajaților și angajatorilor afectați de epidemia de coronavirus, cum ar fi: susținerea de către Guvern a costurilor cu șomajul tehnic al angajaţilor, în baza îndeplinirii unor condiții specifice, majorarea bugetului alocat pentru decontarea concediilor medicale, respectiv acordarea de credite pentru IMM-uri, pentru investiții și asigurarea capitalului de lucru.

Redăm mai jos principalele măsuri anunțate în  declarația de presa a Premierului Orban.

Măsuri în sprijinul companiilor

CITEȘTE MAI MULT

Cum se aplică prevederile Legii privind acordarea de zile libere suplimentare părinților?

martie 19, 2020Liliana Savin

Guvernul României a adoptat, prin Ordonanță de urgență, o serie de măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Astfel, au fost aduse modificări și completări la Legea nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, în sensul în care:

CITEȘTE MAI MULT

Proiect de amânare la plata taxelor și impozitelor

martie 18, 2020Renata Ban

Contextul actual, generat de epidemia de COVID19, crează deja numeroase dificultăți și provocări companiilor, prefigurând la orizont o nouă criză economică. Pentru a atenua efectele acestei crize, la Camera Deputaţilor a fost depus ieri un proiect de lege privind modificarea unor prevederi ale Codului fiscal, proiect care are ca scop modificarea termenelor de plată pentru o serie de taxe și impozite cu scandență în perioada următoare.

Astfel, impozitele și taxele vizate de proiectul de lege sunt:

CITEȘTE MAI MULT

Last informations from CNAS, regarding sick leave and quarantine allowance

martie 17, 2020Liliana Savin

L’ufficio stampa della Casa nazionale di assicurazione malattia ha pubblicato oggi sul sito ufficiale dell’imposizione, una serie di raccomandazioni sulla concessione di congedi per malattia e l’indennità di quarantena.

Secondo il testo pubblicato, al fine di prevenire le malattie e recuperare la capacità di lavoro, gli assicurati possono ricevere indennità di congedo e quarantena, in conformità con le norme contenute nell’ordinanza di emergenza del governo n. 10/2001. N. 158/2005 sui congedi e le indennità di assicurazione malattia, come modificato e integrato successivamente, e nel Regolamento per l’applicazione delle sue disposizioni, approvato dall’Ordine del Ministro della Sanità e dal Presidente del CNAS n. 10/2009. N. 15/1.311/2018, come modificato e integrato successivamente.

CITEȘTE MAI MULT