Responsabilitate socială

A construi durabil se bazează în primul rând pe a oferi ceva înapoi comunităţii din care faci parte.

La Ascent Group, noi înţelegem să sprijinim organizaţii şi proiecte care aduc un plus de valoare comunităţii.

Am fost de-a lungul anilor alături de numeroase organizații non-guvernamentale sau proiecte, sprijinindu-i financiar sau cu know-how, pentru a-și putea derula activitatea, indiferent că vorbim de proiecte culturale, în domeniul sportiv, de tineret, sau ajutorarea unor persoane aflate în dificultate. Vom continua să o facem pentru că suntem convinși că e parte din responsabilitatea noastră socială. Dar și pentru că apreciem mult aceste inițiative și pe oamenii din spatele lor.

Găsiţi mai jos, în ordine alfabetică, câteva din organizaţiile şi proiectele sprijinite de noi:

AIESEC

Ne este drag AIESEC, ca organizație, pentru că știm impactul pe care îl lasă asupra oamenilor care fac parte din această organizație. Chiar unul dintre fondatorii Ascent Group, este un fost membru al AIESEC Timișoara. Așa că am fost alături de organizație în toți acești ani, în numeroase proiecte derulate în Timișoara și Arad, sprijinind inclusiv tot procesul de formare al comitetului local AIESEC de la Arad.

Vezi website-ul

Asociaţia Drupal România

Credem în conceptul de open source și în impactul pe care comunitățile de dezvoltatori open source le au în societate. Așa că am sprijinit încă de la înființare Asociația Drupal România, atât cu consultanță juridică și fiscală cât și prin sprijin acordat la organizarea unor evenimente.

Vezi website-ul

Asociația Proactivi pentru Viitor

Asociația Proactivi pentru Viitor promovează sportul în rândul copiilor și tinerilor, organizează tabere și competiții sportive, de atletism. pentru elevi și organizează anual competiții de prestigiu, cum este “Triatlonul Proactivi” sau “Crosul Cetății”.

Vezi website-ul

Triatlonul Proactivi

Una dintre cele mai prestigioase competiții sportive derulate în vestul României este Triatlonul Proactivi. An de an ne bucurăm să sprijinim financiar și cu premii această frumoasă competiție, care are în primul rând ca scop promovarea mișcării și caracterului pluridisciplinar al sportului, dar și o promovare a zonei Podgoriilor Aradului.

Vezi website-ul

Asociația Turism Alternativ

Asociația Turism Alternativ își dorește să arătăm oamenilor plusurile locurilor în care trăiesc, de la oraș sau regiune până la întreaga Românie. Un grup de tineri entuziaști și dedicați, ei își propun să schimbe mentalități pe termen lung, dar și să devină autoritatea oficială în turism alternativ în România și să creeze standardul de „Garanția de turism alternativ”, ca și standard de calitate în acest domeniu. La Ascent Group le oferim suportul juridic și financiar-contabil necesar pentru a-și putea derula proiectele (cum ar fi “Arad Free Tours”, Blogul Arădean, Școala de Turism sau Semimaratonul de la Bizere.

Vezi website-ul

Baschet Club Best

Unul dintre cele mai active cluburi de baschet pentru copii din vestul Românei este Baschet Club Best din Arad. La Ascent Group ne-am bucurat ca de-a lungul anilor să putem sprijini activitatea clubului, pentru a-și asigura dotările necesare sau pentru a susține participarea copiilor la tabere internaționale de baschet sau competiții sportive.

Vezi website-ul

Fundația Moise Nicoară

Una din cele mai prestigioase școli din România este Colegiul Național Moise Nicoară. Activitatea școlii și a elevilor este susținută permanent de Fundația Moise Nicoară. La Ascent Group, unde printre colegi avem mai mulți absolvenți ai acestui liceu, ne bucurăm să putem sprijini Fundația Moise Nicoară cu serviciile de consultanță financiar-contabilă necesare derulării activității.

Vezi website-ul

Ponte delle Arte

Bienala Internationala de Arte Contemporane de la Arad a fost un proiect de anvergura care îsi propunea să stimuleze dezvoltarea culturii plastice contemporane prin crearea unui context al dialogului și schimburilor de experiență între creatori din întreaga lume. Ascent Group a sprijinit acest proiect pe toată perioada derulării lui, atât prin servicii de consultanță juridică și financiar-contabilă cât și prin mijlocirea relațiilor dintre partenerii aflați în diverse puncte ale mapamondului.

Vezi website-ul

Vrei să fii meloman?

Proiectul “Vrei să fii meloman?” este o aventură pe tărâmul muzicii clasice pentru toți iubitorii de frumos, având ca prim scop să apropie copiii de lumea muzicii. Ascent Group este un susținător convins al proiectelor din domeniul educației și ne bucurăm ca în fiecare an să putem susține financiar acest proiect.

Vezi website-ul

Suporter Club Uta

Asociația suporterilor clubului sportiv UTA (SCU) este una dintre cele mai active asociații din domeniul sportiv în zona de Vest a țării. Organizând numeroase evenimente de popularizare a brandului UTA în rândul arădenilor, dar și numeroase acțiuni caritabile, SCU este un actor activi în viața Aradului. Ascent Group sprijină asociația prin acordarea de consultanță în domeniul financiar-contabil.

Vezi website-ul

Revista RedUTA

Revista editată de suporterii club-ului UTA, RedUTA, își propune să acţioneze în direcţia unei imagini calitativ superioare a UTA-ei în rândul arădenilor şi de asemenea să fie o punte de legătură între suporteri şi clubul pe care îl susţin. Ascent Group a sprijinit revista, pe toată durata existenței ei, atât financiar cât și prin conținut.

Asociația Mişcarea Arădeană

Asociația Mișcarea Arădeană a fost timp de mulți ani port stindardul mișcării civice din Arad, atât prin acțiuni educaționale pentru elevi și tineri (proiectele “Arad dragostea mea” și “Academia Arădeană de Lideri”) cât și prin acțiuni de conservare a patrimoniului urban, de sancționare a abuzurilor administrației publice sau de voluntariat pentru mediu. La Ascent Group credem în forța comunităților locale și în spiritul civic, așa că am sprijinit Mișcarea Arădeană atât prin servicii juridice și financiar-contabile, cât și prin resurse financiare sau know-how în proiecte.

Asociaţia Miloş Cristea

Miloș Cristea a fost una din personalitățile marcante ale Aradului. Asociația Miloș Cristea militează pentru conservarea patrimoniului arhitectural al orașului, iar Ascent Group sprijină cu consultanță juridică și financiar-contabilă toate demersurile asociației.

CLIENȚII ȘI PARTENERII NOȘTRI