Echipa noastră

Reunim persoane cu experienţă în domeniile dezvoltării afacerilor, consultanţei financiare, consultanţei juridice şi resurselor umane fiind pregătiți să răspundem oricăror provocări legate de performanţa companiilor și echipelor voastre.

Management Team

Adela Cristea

Managing Partner & Founder Ascent Group

Adela Cristea

Managing Partner & Founder Ascent Group

Adela Cristea este managing partner al Ascent Group și totodată fondatorul grupului de firme. Adela a studiat Economia și Dreptul, la Universitatea de Vest din Timișoara, respectiv Universitatea Vasile Goldiș din Arad, iar de-a lungul anilor a urmat numeroase specializări la prestigioase universități din străinătate (Universitatea din Gent - Belgia, Universitatea Göttingen - Germania, National Democratic Institute - USA), inclusiv o specializare în Systems Thinking la Oxford University.

Experienţa Adelei este acumulată timp de peste douăzeci de ani, în special în domeniul manageriale şi cel al resurselor umane, în cadrul unor companii multinaţionale ca Unilever sau International Resources, precum şi în companii de consultanță cum sunt Archimedes Consulting Group şi Ascent Group.

În toți acești ani, Adela s-a implicat în numeroase proiecte de start-up de business, restructurări de întreprinderi, medieri de conflicte de muncă şi training, pentru companii multinaţionale şi locale din domenii diverse de activitate, atât în România cât şi în străinătate. Nu în ultimul rând, experiența Adelei include și 15 ani ca lector universitar.

Din 2017 Adela este și co-fondator al Design Thinkers Academy Eastern Europe, contribuind la dezvoltarea companiei într-un număr de peste 20 de țări din Europa de Est, Balcani și Asia Centrală.

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Experiența sa profesională, de 30 de ani, îmbină o gamă largă de domenii de activitate, de la administraţie publica locală, la vânzări și publicitate, respectiv producție sau logistică și transport. Marcel a ocupat de-a lungul anilor poziţii de management atât în cadrul unor IMM-uri, cât și în administraţie publica locala, în proiecte industriale sau în managementul unor companii de logistică și transport, respectiv participări în consilii de administraţie ale unor societăţi publice sau private.

În ultimii 15 ani experienţa sa managerială și antreprenorială a fost îmbogățită de numeroase proiecte de consultanță pentru start-up-uri și pentru dezvoltarea / restructurarea unor afaceri, asistență în combinate cu activități de training, derulate în cadrul Ascent Group, în special pe teme de Leadership și management, Corporate Entrepreneurship, Planificare strategică și gândire strategică, Abilități de negociere, Tehnici de vânzări și customer care, Dezvoltarea abilităților de comunicare sau Time management.

Renata Ban

Financial Manager Ascent Group

Renata Ban

Financial Manager Ascent Group

În plan profesional Renata numără 20 ani de experienţă în domeniul financiar contabil, în departamentele financiare ale unor companii locale sau multinaționale (Arconta, Porta Doors, Magontec, Takata, Leoni), respectiv în consultanță financiar-contabilă cu Ascent Group. În toți acești ani s-a implicat în numeroase proiecte de consultanță, atât pentru companii locale cât și multinaționale, din domenii de activitate diverse: automotive, manufacturing, IT, agricultură, comerț, servicii.

Din 2012 Renata devine Senior Partner în Ascent Finance, companie specializată în servicii financiar-contabile din cadrul Ascent Group. În ultimii ani, datorită cunoștințelor profesionale consistente combinate cu abilități foarte bune de comunicare, Renata a devenit și un foarte bun trainer pe teme financiare, în pricipal în programe de Finance for non-financials, utilizarea eficientă a programului de contabilitate Ciel, consultanță personalizată etc.

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina este absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest din Timișoara și deținătoare a numeroase certificări în domeniul managementului și a resurselor umane. În plan profesional Florina are o experiență profesională de peste 15 ani ca și manager de resurse umane, manager de proiect, implementare și îmbunătățiri de procese, proiecte cu fonduri europene, organizări de evenimente motivaționale, evaluare și dezvoltare de personal, atât pentru companii multinaționale, cât și românești.

Din 2019 Florina a devenit HR Manager în cadrul grupului de firme Ascent, coordonând activitatea și proiectele de resurse umane a grupului la nivel național. Nu în ultimul rând, Florina este și un trainer experimentat în programe de soft skills și team building.

Cristina Balaciu (Fășie)

Training Manager

Cristina Balaciu (Fășie)

Training Manager

Cristina se alătură Ascent Group din 2022, prin expertiza cumulată din zonele non-profit și business. Absolventă de Științe ale Comunicării a “Universității de Vest” Timișoara, Cristina s-a format profesional în sectorul privat, implementând proiecte europene (Youth in Action; Erasmus+), coordonând echipe internaționale și angrenând parteneri locali și trans-continentali.

După 5 ani de activitate în zona ONG, Cristina și-a consolidat abilitățile de management prin tranziția spre zona corporativă, adăugând rolurilor de management anterioare și pe cel de People Development Coordinator la o companie multinațională din domeniul automotive.

În munca ei s-a format/certificat multidirecțional și a livrat sesiuni pe varii teme, din zona de soft skills, precum comunicare, mediere a conflictelor, dezvoltare personală, ș.a.

Adina Almăjanu

Office Manager - București

Adina Almăjanu

Office Manager - București

În plan profesional, experiența Adinei provine în principal din domeniul resurselor umane și al formării, fiind pe rând, de-a lungul anilor, formator și coordonator de proiecte în programe internaționale pentru tineri (de ex.: Erasmus), sau trainer și consultant de resurse umane în proiecte naționale și internaționale, pentru companii private și ONG-uri.

În prezent Adina este în prezent managerul biroului Ascent Group din București, dar și un HR Specialist & Trainer al Ascent Group, cu experiență atât ca trainer pe programe de Dezvoltarea abilităților de prezentare și comunicare, Dezvoltarea abilităților de leadership, Construirea și dezvoltarea echipei, Team building, sau Design Thinking, pentru companii locale și multinaționale. Nu în ultimul rând, experiența Adinei provine și din calitatea ei de coordonator a numeroase programe de evaluare și dezvoltare de personal tip assessment centre pentru companii de prestigiu.

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Experienţă profesională a Lilianei include peste 18 ani de experiență în resurse umane, training & management în companii cu până la 1500 de angajați, cum ar fi: FibrexNylon, Yarnea – Radici Group, Rompetrol Petromidia, Pambac, Peny Market - Rewe Group, Vard Tulcea, Vard Brăila – Fincantieri. De-a lungul carierei sale, pe lângă anii de experiență ca Manager de Resurse Umane, Liliana a fost Consilier juridic în drept comercial și dreptul muncii, Manager Comercial, Director General Adjunct.

Liliana a îmbinat experiența managerială în companii mari cu cea de consultant și trainer în proiecte de resurse umane și management, dezvoltare a competențelor profesionale, soft & technical skills, comunicare & project management. Din 2019 Liliana s-a alăturat echipei Ascent Group ca și managing partner pentru zona de Nord-Est a României, contribuind la dezvoltarea grupului de firme la nivel național.

Financial Services

Alina Isac

Senior Financial Consultant

Alina Isac

Senior Financial Consultant

Alina este absolventă a Facultății de Ştiinţe Economice, secția Finanțe Bănci din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad și a unui Masterat în Contabilitate și Gestiunea Întreprinderii în cadrul aceleiași universități. În plan profesional Alina numără 23 ani de experienţă în domeniul financiar-contabil, în departamentele financiare ale unor companii locale sau multinaționale (Constar, Ascent Group, Leoni), respectiv în consultanță financiar-contabilă cu Ascent Finance.

Din 2005 Alina devine Director economic în Ascent Finance, compania specializată în servicii financiar-contabile din cadrul Ascent Group, respectiv de-a lungul anilor a gestionat un portofoliu complex de companii din domenii de activitate diferite și a fost implicată în numeroase proiecte de audit financiar sau expertiză contabilă.

Dorina Damean

Senior Financial Consultant

Dorina Damean

Senior Financial Consultant

Dorina este absolventă a Facultății de Ştiinţe Economice, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Universității Aurel Vlaicu Arad și de asemenea a participat de-a lungul anilor la numeroase cursuri și specializări în domeniul financiar-contabil. Dorina utilizează cu eficientă  programele de contabilitate Ciel, Saga, Contab SQL dar și pachetul de programe MS Office.

În plan profesional Dorina numără 17 ani de experienţă în domeniul financiar contabil, în departamentele financiare ale unor companii locale respectiv în consultanță financiar-contabilă cu Ascent Group. Din 2014 devine consultat financiar în cadrul Ascent Group,  unde  gestioneză cu profesionalism si implicare un larg portofoliu de clienți cu activități diferite oferind soluții, suport și consultanță in domeniul financiar -contabil. 

HR Services

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina este absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest din Timișoara și deținătoare a numeroase certificări în domeniul managementului și a resurselor umane. În plan profesional Florina are o experiență profesională de peste 15 ani ca și manager de resurse umane, manager de proiect, implementare și îmbunătățiri de procese, proiecte cu fonduri europene, organizări de evenimente motivaționale, evaluare și dezvoltare de personal, atât pentru companii multinaționale, cât și românești.

Din 2019 Florina a devenit HR Manager în cadrul grupului de firme Ascent, coordonând activitatea și proiectele de resurse umane a grupului la nivel național. Nu în ultimul rând, Florina este și un trainer experimentat în programe de soft skills și team building.

Cătălina Schveninger

Senior HR Consultant & Trainer

Cătălina Schveninger

Senior HR Consultant & Trainer

De la roluri de lider în business și resurse umane și ulterior din postura de consultant, Cătălina Schveninger și-a folosit pasiunea și expertiza pentru a permite organizațiilor să își îndeplinească misiunea prin intermediul strategiilor și culturii organizaționale. În cei 25 de ani de activitate în domeniul resurselor umane, Cătălina a dobândit experiență în mai mult roluri - de la recrutor, la generalist de resurse umane, de la Head of Employer Brand la Chief Learning Officer și, în cele din urmă, la Chief People Officer. Experiența ei acoperă o gamă largă de industrii, inclusiv SaaS, e-commerce și telco, toate cu o amprentă globală extinsă. A lucrat pentru branduri emblematice (GE, T-Mobile, Vodafone), precum și pentru companii de tip purpose-led scale-up în domeniul tehnologiei educației (FutureLearn, DataCamp).

Adina Almăjanu

Office Manager - București

Adina Almăjanu

Office Manager - București

În plan profesional, experiența Adinei provine în principal din domeniul resurselor umane și al formării, fiind pe rând, de-a lungul anilor, formator și coordonator de proiecte în programe internaționale pentru tineri (de ex.: Erasmus), sau trainer și consultant de resurse umane în proiecte naționale și internaționale, pentru companii private și ONG-uri.

În prezent Adina este în prezent managerul biroului Ascent Group din București, dar și un HR Specialist & Trainer al Ascent Group, cu experiență atât ca trainer pe programe de Dezvoltarea abilităților de prezentare și comunicare, Dezvoltarea abilităților de leadership, Construirea și dezvoltarea echipei, Team building, sau Design Thinking, pentru companii locale și multinaționale. Nu în ultimul rând, experiența Adinei provine și din calitatea ei de coordonator a numeroase programe de evaluare și dezvoltare de personal tip assessment centre pentru companii de prestigiu.

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Experienţă profesională a Lilianei include peste 18 ani de experiență în resurse umane, training & management în companii cu până la 1500 de angajați, cum ar fi: FibrexNylon, Yarnea – Radici Group, Rompetrol Petromidia, Pambac, Peny Market - Rewe Group, Vard Tulcea, Vard Brăila – Fincantieri. De-a lungul carierei sale, pe lângă anii de experiență ca Manager de Resurse Umane, Liliana a fost Consilier juridic în drept comercial și dreptul muncii, Manager Comercial, Director General Adjunct.

Liliana a îmbinat experiența managerială în companii mari cu cea de consultant și trainer în proiecte de resurse umane și management, dezvoltare a competențelor profesionale, soft & technical skills, comunicare & project management. Din 2019 Liliana s-a alăturat echipei Ascent Group ca și managing partner pentru zona de Nord-Est a României, contribuind la dezvoltarea grupului de firme la nivel național.

Daniela Cuha

Payroll & Admin Manager

Daniela Cuha

Payroll & Admin Manager

Daniela a urmat de-a lungul anilor cursuri și specializări în domeniul umanist, dintre care amintim cursul de inspector resurse umane acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări și cursul de Pedagogie în cadrul Universității Aurel Vlaicu etc. Este o persoană ambițioasă, are capacitatea de a acționa echilibrat și într-o manieră calmă și obiectivă.

În plan profesional Daniela numără peste 10 ani de experienţă în domeniul resurselor umane, acumulând experiență atât în cadrul Instituțiilor de Stat cât și în domeniul privat. În toți acești ani s-a implicat în numeroase proiecte de consultanță diverse, cum ar fi evaluarea și elaborarea planurilor de îmbunătățire a activităților diverselor societăți și a participat activ la workshopuri de evaluare a companiilor client.

Alina Șerb

Human Resources Specialist

Alina Șerb

Human Resources Specialist

Alina este absolventă a Facultății de Științe Economice “Aurel Vlaicu” - secția “Contabilitate și informatică de gestiune”. A început să activeze în domeniul HR din anul 2004, cu funcția de economist, însă cu responsabilități variate, ceea ce i-a folosit în tranziția spre postul pe care îl ocupă, din 2011, în Ascent Group.
Competențele ei tehnice și de organizare sunt optime în poziția de specialist resurse umane. Alina și-a adăugat abilităților practice și cunoștințe obținute prin instruiri formale, prin diverse cursuri de specialitate.

Alexandra Ristin

Human Resources Specialist

Alexandra Ristin

Human Resources Specialist

Alexandra este absolventă a Facultății de Științe Exacte, secția de Informatică din cadrul Universității “Aurel Vlaicu”, Arad și a unui master în Informatică Aplicată în Științe, Tehnologie și Economie. În cel de-al doilea an universitar din cadrul studiilor de licență, Alexandra a urmat și un program de formare internațională, și anume o bursă de studii Erasmus la Institutul Superior “Miguel Torga” din Coimbra, Portugalia.

În plan profesional, Alexandra și-a început experiența în domeniul IT, însă, după 3 ani, aceasta s-a orientat spre a două ei pasiune, resursele umane. În prezent, Alexandra este Asistent Manager la Ascent Group de mai bine de jumătate de an, unde a avut ocazia încă de la început să se familiarizeze cu mediul HR și unde se implică deja în proiecte din arii diverse ale resurselor umane.

Mocanu Andra

Assistant Manager

Mocanu Andra

Assistant Manager

Andra este absolventă a Facultății de Drept a Universității „Vasile Goldiș” din Arad. Datorită pasiunii ei pentru limbile străine, a urmat, în paralel, și Facultatea de Limba și Literatura Română și Engleză, finalizând studiile cu un Master în Lingvistică aplicată.
Ca și start profesional, Andra a debutat în domeniul aviației, unde a lucrat o perioadă de 2 ani la compania WizzAir. În acest interval de timp a îmbinat pasiunea ei pentru călătorii cu abilitățile ei native legate de interacțiunea cu ceilalți, ceea ce i-a plăcut foarte mult. După 2 ani, dorind să exploreze și alte interese, dar și să își consolideze competențele deja conturate, s-a orientat spre domeniul resurselor umane.
Andra este Asistent Manager al Ascent Group, unde s-a familiarizat foarte repede cu mediul HR și unde este extrem de implicată în proiecte din arii diverse ale resurselor umane.

Legal

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Experiența sa profesională, de 30 de ani, îmbină o gamă largă de domenii de activitate, de la administraţie publica locală, la vânzări și publicitate, respectiv producție sau logistică și transport. Marcel a ocupat de-a lungul anilor poziţii de management atât în cadrul unor IMM-uri, cât și în administraţie publica locala, în proiecte industriale sau în managementul unor companii de logistică și transport, respectiv participări în consilii de administraţie ale unor societăţi publice sau private.

În ultimii 15 ani experienţa sa managerială și antreprenorială a fost îmbogățită de numeroase proiecte de consultanță pentru start-up-uri și pentru dezvoltarea / restructurarea unor afaceri, asistență în combinate cu activități de training, derulate în cadrul Ascent Group, în special pe teme de Leadership și management, Corporate Entrepreneurship, Planificare strategică și gândire strategică, Abilități de negociere, Tehnici de vânzări și customer care, Dezvoltarea abilităților de comunicare sau Time management.

Reliana Groza

Legal Consultant

Reliana Groza

Legal Consultant

Reliana este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara și a unui Masterat în Procedura insolventei și a falimentului din cadrul Facultății de Drept a Universității Vasile Goldiș Arad. În plan profesional Reliana numără 17 ani de experienţă juridică în domeniul societăților comerciale, în departamentul juridic al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, asistent în arbitraj comercial în cadrul Comisiei de Arbitraj Arad, consultant legal în cadrul grupului de societăți Ascent și colaborator în departament juridic al altor companii locale și naționale, cu capital privat român sau străin.

În toți acești ani s-a implicat în numeroase proiecte de consultanță și audit, atât pentru companii locale cât și multinaționale, din domenii de activitate diverse: automotive, manufacturing, IT, agricultură, comerț, servicii.

Training

Cristina Balaciu (Fășie)

Training Manager

Cristina Balaciu (Fășie)

Training Manager

Cristina se alătură Ascent Group din 2022, prin expertiza cumulată din zonele non-profit și business. Absolventă de Științe ale Comunicării a “Universității de Vest” Timișoara, Cristina s-a format profesional în sectorul privat, implementând proiecte europene (Youth in Action; Erasmus+), coordonând echipe internaționale și angrenând parteneri locali și trans-continentali.

După 5 ani de activitate în zona ONG, Cristina și-a consolidat abilitățile de management prin tranziția spre zona corporativă, adăugând rolurilor de management anterioare și pe cel de People Development Coordinator la o companie multinațională din domeniul automotive.

În munca ei s-a format/certificat multidirecțional și a livrat sesiuni pe varii teme, din zona de soft skills, precum comunicare, mediere a conflictelor, dezvoltare personală, ș.a.

Adela Cristea

Managing Partner & Founder Ascent Group

Adela Cristea

Managing Partner & Founder Ascent Group

Adela Cristea este managing partner al Ascent Group și totodată fondatorul grupului de firme. Adela a studiat Economia și Dreptul, la Universitatea de Vest din Timișoara, respectiv Universitatea Vasile Goldiș din Arad, iar de-a lungul anilor a urmat numeroase specializări la prestigioase universități din străinătate (Universitatea din Gent - Belgia, Universitatea Göttingen - Germania, National Democratic Institute - USA), inclusiv o specializare în Systems Thinking la Oxford University.

Experienţa Adelei este acumulată timp de peste douăzeci de ani, în special în domeniul manageriale şi cel al resurselor umane, în cadrul unor companii multinaţionale ca Unilever sau International Resources, precum şi în companii de consultanță cum sunt Archimedes Consulting Group şi Ascent Group.

În toți acești ani, Adela s-a implicat în numeroase proiecte de start-up de business, restructurări de întreprinderi, medieri de conflicte de muncă şi training, pentru companii multinaţionale şi locale din domenii diverse de activitate, atât în România cât şi în străinătate. Nu în ultimul rând, experiența Adelei include și 15 ani ca lector universitar.

Din 2017 Adela este și co-fondator al Design Thinkers Academy Eastern Europe, contribuind la dezvoltarea companiei într-un număr de peste 20 de țări din Europa de Est, Balcani și Asia Centrală.

Renata Ban

Financial Manager Ascent Group

Renata Ban

Financial Manager Ascent Group

În plan profesional Renata numără 20 ani de experienţă în domeniul financiar contabil, în departamentele financiare ale unor companii locale sau multinaționale (Arconta, Porta Doors, Magontec, Takata, Leoni), respectiv în consultanță financiar-contabilă cu Ascent Group. În toți acești ani s-a implicat în numeroase proiecte de consultanță, atât pentru companii locale cât și multinaționale, din domenii de activitate diverse: automotive, manufacturing, IT, agricultură, comerț, servicii.

Din 2012 Renata devine Senior Partner în Ascent Finance, companie specializată în servicii financiar-contabile din cadrul Ascent Group. În ultimii ani, datorită cunoștințelor profesionale consistente combinate cu abilități foarte bune de comunicare, Renata a devenit și un foarte bun trainer pe teme financiare, în pricipal în programe de Finance for non-financials, utilizarea eficientă a programului de contabilitate Ciel, consultanță personalizată etc.

Vlad Icleanu

Trainer

Vlad Icleanu

Trainer

Vlad are o experiență de peste 10 ani în lucrul alături de organizații, startup-uri și companii tradiționale, de fiecare dată ajungând să îndeplinească două roluri: cel de management și cel de formator.

Coordonarea unui centru de inovație al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT) în România, contribuirea la dezvoltarea unui mediu de suport pentru startup-uri sub umbrela Cluj Startups și administrarea centrului de afaceri INCUBOXX îl fac un adept al inovației, al muncii eficiente și al învățării din greșeli.

Când îndeplinește rolul de formator temele de management financiar, strategie și inovație îi surâd cel mai mult, însă, după o experiență de 11 ani în mediul dezbaterilor academice din România, tema cea mai apropiată de Vlad este și va rămâne Vorbitul în Public.

Cătălina Schveninger

Senior HR Consultant & Trainer

Cătălina Schveninger

Senior HR Consultant & Trainer

De la roluri de lider în business și resurse umane și ulterior din postura de consultant, Cătălina Schveninger și-a folosit pasiunea și expertiza pentru a permite organizațiilor să își îndeplinească misiunea prin intermediul strategiilor și culturii organizaționale. În cei 25 de ani de activitate în domeniul resurselor umane, Cătălina a dobândit experiență în mai mult roluri - de la recrutor, la generalist de resurse umane, de la Head of Employer Brand la Chief Learning Officer și, în cele din urmă, la Chief People Officer. Experiența ei acoperă o gamă largă de industrii, inclusiv SaaS, e-commerce și telco, toate cu o amprentă globală extinsă. A lucrat pentru branduri emblematice (GE, T-Mobile, Vodafone), precum și pentru companii de tip purpose-led scale-up în domeniul tehnologiei educației (FutureLearn, DataCamp).

Adina Almăjanu

Office Manager - București

Adina Almăjanu

Office Manager - București

În plan profesional, experiența Adinei provine în principal din domeniul resurselor umane și al formării, fiind pe rând, de-a lungul anilor, formator și coordonator de proiecte în programe internaționale pentru tineri (de ex.: Erasmus), sau trainer și consultant de resurse umane în proiecte naționale și internaționale, pentru companii private și ONG-uri.

În prezent Adina este în prezent managerul biroului Ascent Group din București, dar și un HR Specialist & Trainer al Ascent Group, cu experiență atât ca trainer pe programe de Dezvoltarea abilităților de prezentare și comunicare, Dezvoltarea abilităților de leadership, Construirea și dezvoltarea echipei, Team building, sau Design Thinking, pentru companii locale și multinaționale. Nu în ultimul rând, experiența Adinei provine și din calitatea ei de coordonator a numeroase programe de evaluare și dezvoltare de personal tip assessment centre pentru companii de prestigiu.

Lia Bejenaru

Senior Partner Ascent Group

Lia Bejenaru

Senior Partner Ascent Group

În plan profesional, experiența Liei este una pluridisciplinară, atât în administrație publică, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, cât și în project management în cadrul Centrului European pentru Basarabia, a Small and Medium Entrepreneurs Union - Bruxelles, respectiv în colaborarea cu Fundațiile Konrad-Adenauer-Stiftung, Westminster Foundation for Democracy (WFD), Robert Schuman Foundation, Eduardo-Frei Foundation şi USAID.

În domeniul privat, Lia a activat timp de mai mulți ani ca manager financiar al NRG Interactive Group urmată de o carieră în domeniul comunicării publice și mass-media ca și Prezentator știri Prime-Time la Publika TV, editor știri, reporter și corespondent special la evenimente internaționale. Activitatea jurnalistică s-a împletit cu cea de consultant, trainer și manager în cadrul Ascent Group, în România și Republica Moldova, Lia coordonând de peste 10 ani biroul Ascent Group de la Chișinău.

Diana Simion

Senior trainer

Diana Simion

Senior trainer

Cu un background în cercetare, atât în mediul academic, cât și în marketing research, Diana are un doctorat în Științele Comunicării și expertiză ca facilitator în proiecte de Design Thinking și consultanță de brand.

Deschiderea interdisciplinară și curiozitatea de a explora și a conecta domenii de activitate diverse au făcut ca în ultimii 15 ani să se implice în proiecte de diagnoză și consultanță organizațională, soft skills training și dezvoltare personală, consultanță de brand, marketing research, Design Thinking, customer & employee experience, comunicare și marketing.

Diana este un explorator de cursă lungă, care în sălile virtuale sau fizice de training, dincolo de relevanța și claritatea conținutului, mizează mereu pe empatie și playfulness pentru ca orice context de învățare să fie o experiență care să hrănească nu doar curiozitatea, ci și zâmbetul participanților.

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina Băbău

HR Manager Ascent Group

Florina este absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest din Timișoara și deținătoare a numeroase certificări în domeniul managementului și a resurselor umane. În plan profesional Florina are o experiență profesională de peste 15 ani ca și manager de resurse umane, manager de proiect, implementare și îmbunătățiri de procese, proiecte cu fonduri europene, organizări de evenimente motivaționale, evaluare și dezvoltare de personal, atât pentru companii multinaționale, cât și românești.

Din 2019 Florina a devenit HR Manager în cadrul grupului de firme Ascent, coordonând activitatea și proiectele de resurse umane a grupului la nivel național. Nu în ultimul rând, Florina este și un trainer experimentat în programe de soft skills și team building.

Dan Codre

Trainer

Dan Codre

Trainer

Dan Codre este trainer în cadrul Ascent Group. Experienţa sa poate fi caracterizată ca fiind una cât se poate de variată. Timp de doi ani a fost profesor de istorie într-o școală publică din România, apoi a activat timp de 10 ani în televiziune din care jumătate i-a petrecut ca și reporter corespondent al postului de știri Digi24 HD. A fost angajat în postul de consilier în Senatul României și în cadrul Consiliului Județean Arad, unde a lucrat pentru președintele instituției.

În ultimii ani, Dan a activat ca formator în programele de pregătire a ghizilor de turism din cadrul Școlii de Turism Alternativ al Asociației pentru Turism Alternativ, el la rândul lui fiind un ghid cu experiență. Credința sa este că oricine poate învăța orice, oriunde, oricând. Muncește în fiecare zi pentru a-i convinge pe cei din jurul său că acest lucru chiar e posibil!

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Liliana Savin

Managing Partner - Regiunea Nord-Est

Experienţă profesională a Lilianei include peste 18 ani de experiență în resurse umane, training & management în companii cu până la 1500 de angajați, cum ar fi: FibrexNylon, Yarnea – Radici Group, Rompetrol Petromidia, Pambac, Peny Market - Rewe Group, Vard Tulcea, Vard Brăila – Fincantieri. De-a lungul carierei sale, pe lângă anii de experiență ca Manager de Resurse Umane, Liliana a fost Consilier juridic în drept comercial și dreptul muncii, Manager Comercial, Director General Adjunct.

Liliana a îmbinat experiența managerială în companii mari cu cea de consultant și trainer în proiecte de resurse umane și management, dezvoltare a competențelor profesionale, soft & technical skills, comunicare & project management. Din 2019 Liliana s-a alăturat echipei Ascent Group ca și managing partner pentru zona de Nord-Est a României, contribuind la dezvoltarea grupului de firme la nivel național.

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Marcel Chișcan

Managing Partner Ascent Group

Experiența sa profesională, de 30 de ani, îmbină o gamă largă de domenii de activitate, de la administraţie publica locală, la vânzări și publicitate, respectiv producție sau logistică și transport. Marcel a ocupat de-a lungul anilor poziţii de management atât în cadrul unor IMM-uri, cât și în administraţie publica locala, în proiecte industriale sau în managementul unor companii de logistică și transport, respectiv participări în consilii de administraţie ale unor societăţi publice sau private.

În ultimii 15 ani experienţa sa managerială și antreprenorială a fost îmbogățită de numeroase proiecte de consultanță pentru start-up-uri și pentru dezvoltarea / restructurarea unor afaceri, asistență în combinate cu activități de training, derulate în cadrul Ascent Group, în special pe teme de Leadership și management, Corporate Entrepreneurship, Planificare strategică și gândire strategică, Abilități de negociere, Tehnici de vânzări și customer care, Dezvoltarea abilităților de comunicare sau Time management.

Office support

Mocanu Andra

Assistant Manager

Mocanu Andra

Assistant Manager

Andra este absolventă a Facultății de Drept a Universității „Vasile Goldiș” din Arad. Datorită pasiunii ei pentru limbile străine, a urmat, în paralel, și Facultatea de Limba și Literatura Română și Engleză, finalizând studiile cu un Master în Lingvistică aplicată.
Ca și start profesional, Andra a debutat în domeniul aviației, unde a lucrat o perioadă de 2 ani la compania WizzAir. În acest interval de timp a îmbinat pasiunea ei pentru călătorii cu abilitățile ei native legate de interacțiunea cu ceilalți, ceea ce i-a plăcut foarte mult. După 2 ani, dorind să exploreze și alte interese, dar și să își consolideze competențele deja conturate, s-a orientat spre domeniul resurselor umane.
Andra este Asistent Manager al Ascent Group, unde s-a familiarizat foarte repede cu mediul HR și unde este extrem de implicată în proiecte din arii diverse ale resurselor umane.

Vrei să te alături echipei noastre?

Lasă-ne un mesaj cu detaliile tale de contact, spune-ne de ce vrei să te alături echipei, iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp.

  • Adaugă CV-ul tău (PDF, DOC, DOCX)
    Accepted file types: pdf, doc, docx, Max. file size: 50 MB, Max. files: 1.