Impactul inteligenței artificiale asupra resurselor umane
septembrie 10, 2024Alexandru Franzen
,,Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte.’’ – Albert Einstein
CITEȘTE MAI MULTÎn primul rând, vreau să vă redau un scurt fragment dintr-o discuţie purtată pe această temă. Persoana cu care am vorbit tocmai absolvise o facultate de marketing şi management şi nu mai lucrase vreodată. Care consideri că ar fi job-ul care ţi s-ar potrivi?… Păi, vreau să fiu manager. De ce vrei să fii manager? – Ah, păi că o să am un salariu mare, o să am maşină, telefon, laptop, că o să fiu important şi lumea o să mă respecte. Şi care consideri că ar fi calităţile pe care ar trebui să le aibă un manager?… Ăăă, să fie dur cu angajaţii, să ştie să îi pună la punct, că altfel nu o să-l asculte nimeni, să le spună ce să facă şi dacă nu ascultă, să îi dea afară. Da, face parte dintr-o discuţie reală. Sinceră să fiu, de cele mai multe ori nu ştiu cum să reacţionez în asemenea împrejurări: fie să râd în hohote sau să plâng, tot în hohote.
Citește articolulÎn primul rând, vreau să vă redau un scurt fragment dintr-o discuţie purtată pe această temă. Persoana cu care am vorbit tocmai absolvise o facultate de marketing şi management şi nu mai lucrase vreodată. Care consideri că ar fi job-ul care ţi s-ar potrivi?… Păi, vreau să fiu manager. De ce vrei să fii manager? – Ah, păi că o să am un salariu mare, o să am maşină, telefon, laptop, că o să fiu important şi lumea o să mă respecte. Şi care consideri că ar fi calităţile pe care ar trebui să le aibă un manager?… Ăăă, să fie dur cu angajaţii, să ştie să îi pună la punct, că altfel nu o să-l asculte nimeni, să le spună ce să facă şi dacă nu ascultă, să îi dea afară. Da, face parte dintr-o discuţie reală. Sinceră să fiu, de cele mai multe ori nu ştiu cum să reacţionez în asemenea împrejurări: fie să râd în hohote sau să plâng, tot în hohote.
În primul rând, vreau să vă redau un scurt fragment dintr-o discuţie purtată pe această temă. Persoana cu care am vorbit tocmai absolvise o facultate de marketing şi management şi nu mai lucrase vreodată. Care consideri că ar fi job-ul care ţi s-ar potrivi?… Păi, vreau să fiu manager. De ce vrei să fii manager? – Ah, păi că o să am un salariu mare, o să am maşină, telefon, laptop, că o să fiu important şi lumea o să mă respecte. Şi care consideri că ar fi calităţile pe care ar trebui să le aibă un manager?… Ăăă, să fie dur cu angajaţii, să ştie să îi pună la punct, că altfel nu o să-l asculte nimeni, să le spună ce să facă şi dacă nu ascultă, să îi dea afară. Da, face parte dintr-o discuţie reală. Sinceră să fiu, de cele mai multe ori nu ştiu cum să reacţionez în asemenea împrejurări: fie să râd în hohote sau să plâng, tot în hohote.
E greu să schimbi mentalitatea oamenilor, felul în care s-au obişnuit să privească lucrurile. Ceea ce e mai grav însă e că persoanele din noua generaţie vor să fie manageri direct de pe băncile şcolii. Nu e ceva greşit, din contră. Am susţinut şi voi susţine în continuare ca oamenii să îşi urmeze visele, să fie liberi în alegerea lor. Însă ceea ce nu înţeleg eu, poate că mă veţi ajuta voi, e acest trend de a fi manager fără a avea cea mai vagă idee ce înseamnă acest lucru.
De mult voiam să scriu despre persoanele care vor să devină manageri. Înseamnă că au deja un bagaj de cunoştinţe practice şi aici nu mă refer la teoria copiată la vreun examen de management. Probabil că văd în preajma lor acele persoane realizate, acei manageri care duc o viaţă aparent lipsită de griji şi se gândesc că: doar nu e greu să strigi la cineva şi să dai afară nişte oameni, nu?
Pentru mine a fi un manager, mai ales unul bun, ale cărui rezultate pozitive să se răsfrângă asupra activităţii companiei e important să ai experienţă în munca cu oamenii. Să fii aproape de ei, să le asculţi nevoile, să ştii să comunici cu fiecare dintre ei, să îi înţelegi şi să fii empatic. Respectul nu îl câştigi printr-o maşină scumpă şi un costum de ultimă modă. Respectul îl câştigi prin felul în care te comporţi cu organizaţia pe care o conduci, prin felul în care îţi cunoşti angajaţii, şi realizezi cât de potriviţi sunt ei pentru munca depusă în cadrul companiei. Respectul îl câştigi prin respectul pe care îl arăţi subordonaţilor tăi, prin respectul pentru fiecare minut de muncă depus în interesul firmei pe care o conduci.
Munca directă cu oamenii e una dintre cele mai dificile. Nu e uşor să colaborezi, să discuţi cu ei, să le identifici temerile, potenţialul, punctele tari şi punctele care trebuie îmbunătăţite. Nu e uşor să îi ajuţi să crească profesional. Nu e uşor să le fii un model. Pentru că asta eşti: un model de urmat. Chiar dacă nu vor recunoaşte deschis acest lucru, angajaţii tăi te vor urmări, şi dacă vor avea ce învăţa: te vor urma.
De aceea e nevoie în primul rând să conştientizezi responsabilitatea enormă care stă pe umerii tăi. Practic, răspunzi de toată lumea din organizaţia pe care o conduci. Şi să mai înţelegi un lucru: că toată lumea e favorită/că nu există favoriţi. Şi că e important să te pliezi pe stilul echipei pe care o coordonezi şi nu invers.
Aş vrea să evit lista cu „ce trebuie să faci”. Unul dintre motive e că suntem diferiţi unii de alţii. Nu există o anumită reţetă pe care să o urmăm pentru a deveni buni manageri. Există însă anumite reguli, principii, instrumente de lucru, cursuri, exemple practice care ne pot ajuta. A conduce o firmă e o artă pe care puţini dintre noi o înţeleg. Nu e de ajuns o experienţă tehnică, practică într-un anumit domeniu pentru a deveni un manager. Ideea e că avem nevoie de formare continuă pentru a atinge un nivel înalt. E nevoie de mult sacrificiu, multă răbdare şi multă tenacitate. E nevoie să ştim că o firmă se dezvoltă datorită angajaţilor, că ei sunt temelia. Ei „zidesc” pentru voi, managerii actuali sau cei în devenire. Ei sunt obiectul principal al muncii voastre. Şi practic, „vreau să fiu manager” porneşte de la dorinţa voastră de a lucra cu ei, de a le fi un îndrumător în viaţa lor profesională.