Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei
decembrie 9, 2025Alexandru Franzen
Începând cu luna noiembrie 2025, valoarea maximă a unui tichet de masă a fost majorată la 45 de lei pe zi lucrată.
CITEȘTE MAI MULTLa finele anului trecut, Comisia Europeană a autorizat un program propus de România care este valabil până la 31 decembrie 2010 şi ar urma să sprijine firmele care au probleme financiare, ca urmare a inăspririi condiţiilor de creditare din cauza crizei economice.
Ajutorul de stat poate fi acordat de către autorităţile române doar companiilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008 sub forma de sume nerambursabile, imprumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi.
Citește articolulLa finele anului trecut, Comisia Europeană a autorizat un program propus de România care este valabil până la 31 decembrie 2010 şi ar urma să sprijine firmele care au probleme financiare, ca urmare a inăspririi condiţiilor de creditare din cauza crizei economice.
Ajutorul de stat poate fi acordat de către autorităţile române doar companiilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008 sub forma de sume nerambursabile, imprumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi.
La finele anului trecut, Comisia Europeană a autorizat un program propus de România care este valabil până la 31 decembrie 2010 şi ar urma să sprijine firmele care au probleme financiare, ca urmare a inăspririi condiţiilor de creditare din cauza crizei economice.