Tichetele de masă și voucherele de vacanță vor fi suprataxate de la 1 ianuarie 2024

Angajații care au aceste beneficii vor primi cu 10% mai puțin, începând cu veniturile aferente lui ianuarie 2024.

Citește articolul

Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare „pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung” a fost publicată în Monitorul Oficial din 27 octombrie 2023 și prevede taxarea cu CASS (10%) a tichetelor de masă și voucherelor de vacanță acordate de angajatori lucrătorilor, începând cu veniturile lunii ianuarie 2024. Practic, această înseamnă că angajații care au aceste beneficii vor primi cu 10% mai puțin, începând cu veniturile aferente lui ianuarie 2024.

Cum sunt taxate acum și care este valoarea tichetelor de masă?

În acest moment tichetele de masă sunt scutite de plata contribuțiilor sociale. Pentru angajat, se aplică însă impozit pe venit (10%), iar pentru angajator tichetele de masă reprezintă cheltuieli deductibile.
Valoarea maximă unui tichet de masă este de 35 de lei de la 1 august 2023, urmând să crească, de la 1 ianuarie, la 40 de lei conform prevederii Ordonanței de Urgență nr. 69 din 27 iulie 2023. Trebuie menționat că angajatorii nu sunt obligați să acorde tichete de valoare nominală la maximul admis de lege, astfel că un angajator poate acorda și tichete de valori mai mici.

Cum sunt taxate acum și care este valoarea voucherelor de vacanță?

În acest moment vouchere de vacanță sunt scutite de plata contribuțiilor sociale. Pentru angajat, se aplică însă impozit pe venit (10%), iar pentru angajator vouchere de vacanță reprezintă cheltuieli deductibile.

Angajatorii pot acorda vouchere de vacanță în limita a șase salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, în decursul unui an fiscal.

Vor mai fi rentabile aceste beneficii?

Modificarea legislativă prin care acestor beneficii li se vor aplica, pe lângă 10% impozit care se aplică în prezent, o impunere de 10% CASS, face câștigător doar statul. Atât angajații cât și angajatorii au însă doar de pierdut.

Legat de rentabilitatea acestor beneficii, cu toate că vor fi suprataxate de la 1 ianuarie 2024, ambele beneficii reprezintă, ÎNCĂ, o opțiune bună în loc de o creștere salarială pentru că sunt scutite de CAS (25%).