Noi ajutoare de stat pentru HoReCa

În această săptămână a fost publicată Ordonanța de Urgență 10/2021 (care modifică OUG 224/2020), prin care s-a instituit noua schemă de ajutoare de stat pentru HoReCa.

Citește articolul

Vă prezentăm în continuare mai multe detalii despre principalele modificări aduse de actul normativ:

  • bugetul inițial s-a redus, de la 2,5 mld lei la puțin sub 1 mld lei.
  • s-a stabilit un nou termen până la care statul va plăti ajutoare firmelor HoReCa drept despăgubiri pentru scăderea activității din anul 2020, scadența fiind 30 iunie 2022 (înainte era prevăzută data de 30 iunie 2021)
  • acordarea banilor nu se va mai face pe principiul “primul venit/primul servit” ci finanțarea se va acorda tuturor aplicanților. Dacă sunt mai multe cereri decât bugetul, fiecare participant va primi o sumă mai mică decât procentul de 20% aplicat sumei cu care i-a scăzut cifra de afaceri 2010/2019.
  • se vor acorda ajutoare de stat HoReCa plafonate la 800.000 de euro fiecare, dar ajutoarele însumate primite de o firmă și prin alte scheme nu trebuie să depășească 1,8 milioane de euro (noul prag setat de Comisia Europeană în cadrul temporar).
  • valoarea ajutoarelor va fi de 20% din scăderea activității beneficiarului în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Baza de calcul va fi stabilită în 3 moduri, pentru diverse tipuri de beneficiari:
    • firmele care raportează cifra de afaceri vor primi 20% din cuantumul cu care a scăzut cifra de afaceri în anul 2020 față de 2019.
    • beneficiarii care aplică regimul special pentru agențiile de turism conform art. 311 din Codul fiscal vor primi 20% din diferența dintre volumul facturilor emise pentru serviciile turistice, inclusiv marja, aferente anului 2019 și volumul din 2020.
    • beneficiarii care țin evidența în partidă simplă, conform art 1, alin (5) din Legea contabilității 82/1991, vor primi 20% din diferența între încasările obișnuite din activitatea eligibilă pe anul 2019 și cele de pe anul 2020.
  • beneficiarii ajutoarelor de stat HoReCa vor trebui să apeleze, pe cheltuiala lor, la contabili CECCAR sau auditori financiari pentru a putea aplica.
  • baza de calcul a ajutorului trebuie certificată și asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit membru/membră a Camerei Auditorilor Financiari din România. Acești experți vor fi selectați și plătiți de către beneficiari.
  • se mai introduce o a 12-a categorie de beneficiari: ghizii de turism care au desfășurat activități pe codul CAEN 7990. Celelalte 11 coduri CAEN eligibile rămân în vigoare ca și înainte: agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.
  • Ministerul Economiei va face un protocol de colaborare cu ANAF, în baza căruia va fi verificată ulterior cifra de afaceri a unor beneficiari, selectați în urma analizei de risc fiscal.
  • firmele care vor beneficia de acest ajutor vor fi obligate să mențină activitatea pentru care au primit finanțarea cel puțin 12 luni de la data plății, respectiv 24 de luni în cazul celor care au luat granturi de peste 200.000 de euro – conform noii OUG 10/2021. (în vechea Ordonanță se prevedea un termen de numai 6 luni)

În termeni foarte simpli, a fost înjumătățită suma care se va acorda și a fost mărită perioada de acordare a banilor cu un an. Procedura de acordare va fi elaborată abia în luna mai.

În aceste condiții, chiar dacă vorbim despre un ajutor bine-venit, este foarte posibil ca el să ajungă mult prea târziu și în cuantum mult prea mic, la cei care au fost cei mai loviți de această criză, respectiv sectorul HoReCa.