Modalități de încadrare în muncă a minorilor

Legislația română prevede diverse modalități de încadrare în muncă a celor sub 18 ani, printre care: voluntariat, internship, zilier, etc.

Citește articolul

Noutăţi privind voluntariatul

iulie 31, 2014Bianca Druc

Am avut ocazia să cunosc câțiva tineri implicați in activitățile de voluntariat în cadrul unor ONG-uri, a căror misiune este de a creşte calitatea vieţii persoanelor defavorizate din punct de vedere social, prin implicarea acestora în diferite activități corespunzătoare nivelului lor de calificare si capacității de muncă. Aceștia s-au implicat în astfel de misiuni cu mult entuziasm si conștiință socială, însă, din păcate, activitatea lor în cadrul unui ONG nu a fost recunoscută cu adevărat din punct de vedere legal.

Iată că anul acesta, prin adoptarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, publicată in Monitorul Oficial nr. 469 din 26 iunie 2014 s-au adus schimbări importante privind activitatea de voluntariat, favorabile celor care vor să se implice în această activitate.

Principalele modificări sunt:

CITEȘTE MAI MULT