Discriminarea la locul de munca. Mobbing si bullying

Discriminarea este un fenomen cu care mulți dintre noi s-au confruntat, în diferite contexte, și reprezinta tratamentul diferențiat aplicat unei persoane sau unui grup, în comparație cu altele aflate în situații similare.
Formele de discriminare cel mai adesea întâlnite sunt cele legate de vârstă, sex, religie, rasă, precum și cele aplicate persoanelor cu necesități speciale.

Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile și din punct de vedere economic. Cei care vor deveni ținta prejudecăților și a discriminării în societate vor întâmpina dificultăți de integrare pe piața muncii.

La locul de munca discriminarea ar putea să apară în cadrul mai multor etape, la interviu sau la angajare, la stabilirea conditiilor de munca, a responsabilităților, a salariului, formarea și dezvoltarea profesională, sau în cazul concedierilor individuale sau colective.

Discriminarea este un fenomen cu care mulți dintre noi s-au confruntat, în diferite contexte, și reprezinta tratamentul diferențiat aplicat unei persoane sau unui grup, în comparație cu altele aflate în situații similare.
Formele de discriminare cel mai adesea întâlnite sunt cele legate de vârstă, sex, religie, rasă, precum și cele aplicate persoanelor cu necesități speciale.

Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile și din punct de vedere economic. Cei care vor deveni ținta prejudecăților și a discriminării în societate vor întâmpina dificultăți de integrare pe piața muncii.

La locul de munca discriminarea ar putea să apară în cadrul mai multor etape, la interviu sau la angajare, la stabilirea conditiilor de munca, a responsabilităților, a salariului, formarea și dezvoltarea profesională, sau în cazul concedierilor individuale sau colective.

În mediul organizațional diferențele care apar între colegi pe criterii de rasă, vârstă, sex, opinii, experiență profesională, pot concretiza comportamente de discriminare. Astfel, putem avea două forme particulare de discriminare: mobbing și bullying.

Mobbing-ul este o forma de hărțuire psihologică la locul de muncă ce are drept scop de a face rău intenționat și se caracterizează prin atacarea unui salariat prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare, insulte, critici, violență verbală și pe alocuri fizică.

La nivelul Uniunii Europene, acest fenomen este combătut prin mijloace de bune practici la locul de muncă, însă diferențele culturale și economice dintre state se resimt și la incidența acestui fenomen de discriminare. De altfel, în UE, 9% dintre angajați au reclamat că au fost supuși hărțuirii morale la locul de munca.

Unul dintre inițiatorii acestui domeniu este profesorul suedez Heinz Leymann. Acesta a scris și prima lucrare care a abordat acest fenomen. Astfel Leymann considera că un astfel de comportament trebuie să se desfășoare pe o durată de minim 6 luni, iar acțiunile associate mobbing-ului au fost grupate în 5 categorii:

1. Acțiuni destinate îngrădirii posibilității de exprimare a victimei: acesta nu are posibilitatea de a-și expune punctul de vedere în fața sefilor ierarhici; victima este intrerupta atunci cand vorbeste; colegii impiedica victim să-și susțină punctul de vedere; colegii se adreseaza necuviincios, jignesc victima; munca victimei și viața personală sunt criticate.
2. Acțiuni ce vizează izolarea victimei: nu se vorbește niciodată cu victima; victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane; victimei i se atribuie un loc de munca ce o izolează de colegi; se ignoră prezența fizică a victimei.
3. Acțiuni de desconsiderare a victimei în fața colegilor: victima este vorbită de rău și se lansează diverse zvonuri despre ea și acțiunile ei; aceasta este ridiculizată și considerată bolnavă mintal; sunt atacate convingerile politice sau religioase ala victimei; se glumește pe seama originii, nationalității și vieții particulare a victimei; notarea de serviciu este inechitabilă; victima este hărțuită sexual.
4. Acțiuni de discreditare profesionala a victimei: victimei nu i se atribuie sarcini sau i se atribuie unele peste nivelul calificării sale, sau sub nivelul calificării, unele fiind inutile sau absurde; se schimba frecvent sarcinile atribuite victimei și i se impune să execute sarcini umilitoare.
5. Acțiuni vizând compromiterea sănătății victimei: încredințarea unor sarcini periculoase și nocive pentru sănătate; amenințarea cu violențe fizice; agresarea fizica usoara a victimei, ca avertisment; agresarea fizica gravă, fără rețineri; neplăceri la locul de muncă sau la domiciliu; agresarea sexuală a victimei.

Tot Leyman distinge 4 faze de evoluție a mobbing-ului:

• cea a divergențelor de opinie, ușoare conflicte interpersonale care se pot rezolva, dar care rămân nesoluționate și pot degenera în mobbing
• instalarea treptata a mobbing-ului, prin repetate acțiuni agresive îndreptate de o persoană sau de un grup asupra altei persoane. Persoana vizata este descurajată, îi scade stima de sine, încredrea în posibilitățile de care dispune, se instalează la nivel psihic stări de anxietate și chiar atacuri de panică.
• permanentizarea mobbing-ului favorizata de atitudinea conducerii de ignorare a situației sau, mai mult, de tolerare sau pactizare cu agresorii.
• stigmatizarea sociala a victimei, afectarea grava a personalității acesteia și îndepărtarea ei de la locul de muncă.

Bullying– ul este un comportament abuziv, caracterizat prin dorința de a umili pe cineva prin utilizarea violenței psihologice, verbale sau fizice. Profesorul german Dieter Zapf descria bullying-ul ca fiind agresiunea din partea cuiva aflat într-o poziție superioară sau managerială.

In cadrul unui proces de bullying, spre deosebire de mobbing, care in general este specific colegilor, acesta este realizat de superiori. Acțiunea apare ca o dorință a celui aflat într-o pozitie ierarhic superioară de a-și consolida statutul și are drept consecință pierderea eficacității victimei, în cazul în care cedează acestui tip de comportament. În caz contrar, dacă victima va lua măsuri de apărare, atacatorul se va retrage.
Bullying-ul nu apare sub un anumit tipar și nu are o traiectorie liniară. El poate să apară odata sau de mai multe ori.

Tipurile de comportament abuziv, atât mobbing cât și bullying, pot avea efecte ce conduc spre consecințe organizaționale, asupra psihologiei victimei, respectiv consecinte sociale.

• Consecințele organizaționale – în condițiile în care apare un comportament de discriminare asupra unui angajat, acesta va avea un randament scăzut, angajamentul față de organizație scade, lucru ce poate genera fluctuație de personal.
• Consecințele asupra victimei – stima de sine precum și încrederea în forțele proprii scad, apare furia, frustrarea, atacuri de panică, depresie.
• Consecințele sociale – atacurile repetate asupra victimei o pot determina să părăsească organizația, în condițiile în care ar fi putut genera un plus valoare, precum și implicarea unei instanțe de judecată, dacă se decide luarea unor măsuri legale împotriva atacatorului.

Deși în Romania încă nu sunt foarte cunoscute aceste două fenomene, anumite ONG –uri au ridicat această problemă în mediul lor organizațional. Pentru semnalare cazurilor de discriminare și pentru ca persoanele îndreptățite să primească suport în astfel de situații, se poate apela Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, precum și primul Centru Anti- Mobbing.