Începând cu 01.08.2010 se înfiinţează Registrul Operatorilor Intracomunitari

În data de 23.06.2010 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, ordonanţă care aduce modificări Codul fiscal în vigoare. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 23 iunie 2010.

Scopul declarat al acestor modificări este înregistrarea şi scoaterea din evidenţă a persoanelor impozabile care efectuează operaţiuni de comerţ intracomunitar, în special Achiziţii intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA.

Astfel, începând cu data de 1 august 2010, se înfiinţează şi se organizează în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Registrul operatorilor intracomunitari care cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare, cum ar fi:

Citește articolul

Începând cu 01.08.2010 se înfiinţează Registrul Operatorilor Intracomunitari

iunie 28, 2010Reliana Groza

În data de 23.06.2010 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, ordonanţă care aduce modificări Codul fiscal în vigoare. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 23 iunie 2010.

Scopul declarat al acestor modificări este înregistrarea şi scoaterea din evidenţă a persoanelor impozabile care efectuează operaţiuni de comerţ intracomunitar, în special Achiziţii intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA.

Astfel, începând cu data de 1 august 2010, se înfiinţează şi se organizează în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Registrul operatorilor intracomunitari care cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare, cum ar fi:

CITEȘTE MAI MULT