Florina Băbău este noul manager de resurse umane al Ascent Group

Vara a adus un nou manager de resurse umane în echipa Ascent Group. Astfel, începând de la mijlocul lunii iunie, Florina Băbău s-a alăturat echipei Ascent pentru a coordona activitatea de resurse umane a grupului. 

Florina este absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest din Timișoara și deține numeroase certificări în domeniul managementului și a resurselor umane. Fiind foarte pasionată de învățare și de descoperirea de noi metode de dezvoltarea a oamenilor, Florina își continuă în prezent formarea în cadrul Școlii de Psihologie și Psihodramă.  

Citește articolul

În plan profesional Florina are o experiență de peste 15 ani de în resurse umane, atât în companii multinaţionale, cât şi locale, în roluri diverse cum ar fi:  Improvement Coordinator, iar ulterior Training & Development Coordinator pentru Leoni Wiring Systems Arad, HR Manager in cadrul grupului de firme ARED, sau HR Recruitment & People Development la Coficab Eastern Europe. 

În toți acești ani Florina a acumulat o vastă experiență pluridisciplinară în domeniul resurselor umane, în activități de management de resurse umane, management de proiect, implementare și îmbunătățiri de procese, proiecte cu fonduri europene, organizări de evenimente motivaționale, evaluare și dezvoltare de personal, sau trainer în programe de soft skills și team building.

Din iunie 2019 Florina s-a alăturat echipei Ascent Group ca manager de resurse umane, coordonând atât activitatea de HR a grupului de firme cât și proiectele de resurse umane derulate pentru clienții Ascent Group.