deOana Mosoiu noiembrie 29, 2007

De ce training? De ce Ascent Group?

Până să intru în profunzimile domeniului training din perspectiva de trainer, am fost mulţi ani la rând participant la traininguri. Norocul meu – şi al dumneavoastră acum, utilizator al serviciilor Ascent Group – este că primele mele impresii despre training au fost excepţionale, iar experienţele prin care am trecut şi care sunt la baza pregătirii mele de trainer au fost deosebite, spectaculoase, de tipul life-changing! Înţelegând eu la vremea respectivă ce lucru minunat este să fii trainer, cum poţi schimba vieţile oamenilor, relaţiile lor interpersonale dar şi cu sinele, cum îi poţi ajuta să devină mai mult, pentru ei şi mediul în care îşi trăiesc viaţa personală şi profesională, m-am orientat spre acest domeniu, conştientă fiind că voi avea de parcurs un drum lung şi anevoios.

Citește articolul

Cine formează traineri în România? Adică… cine sunt trainerii din ţara asta, de unde vin ei şi încotro se duc? De unde să încep, în dorinţa mea de a deveni la fel de bună ca trainerii mei, de a multiplica exemplul lor de bună practică? Ei bine, al doilea noroc al meu – şi din nou, al dumneavoastră – este că am dat peste (probabil) cea mai bună organizaţie de formare de traineri de pe la noi. Am trecut cu greu peste partea de selecţie (aşadar, nu oricine poate deveni trainer – dar am aflat că puţine organizaţii de formare traineri fac această selecţie la sânge), am parcurs câteva module intense de pregătire şi am pătruns în „bucătăria” formării oamenilor, grupurilor, echipelor, managerilor, leaderilor… Acest nou orizont deschis înaintea mea m-a entuziasmat şi mi-a dat încrederea că într-adevăr modelele urmate de mine sunt corecte, că există o logică dincolo de agenda de formare în sine, că există un fir roşu al trainingului care determină diferenţa la participanţi între minutul 1 al programului şi sesiunea de închidere şi evaluare… Aşa am devenit trainer şi am început, cu arme şi bagaje, să ţin primele traininguri.

Nu aş vrea să vă dezamăgesc cu primele experienţe de co-training. Primii colegi traineri care nu ieşiseră niciodată din ţară, care nu fuseseră niciodată participanţi dar voiau să formeze oameni, care nu ştiau de ce aleg anumite exerciţii în trainingurile lor. Pentru că aşa văzuseră, pentru că li se părea distractiv, pentru că înţelegeau din training timp liber de distracţie şi socializare, fără profunzimea unei învăţări de calitate într-un mediu non-formal, cu adulţi, cu oameni cu experienţă care trebuie respectaţi şi valorificaţi ca resurse de învăţare pentru alţi oameni…

Am trăit şi primele succese, primele satisfacţii cu grupuri de lucru care şi-au eficientizat comunicarea, stilul de lucru în echipă, relaţiile interpersonale la birou, abordări în managementul resurselor umane, în managementul conflictului, al proiectelor, negociere… multe, multe situaţii de training cu oameni mai mulţumiţi, mai fericiţi poate, mai detensionaţi, mai încărcaţi cu speranţa că o săptămână de lucru poate fi şi o bucurie, nu doar o lungă corvoadă… Bucuria mea de a fi trainer, de a face cu/din alţii ceea ce au făcut şi alţii cu/din mine!

Şi din nou norocul meu – dar mai ales, de data asta, al dumneavoastră – a fost să ajung la Ascent Group, să încep să ţin traininguri aici, să întâlnesc o abordare a trainingului în aceleaşi dimensiuni în care este gândit şi universul meu de trainer, să găsesc aceleaşi lungimi de undă, împărtăşiri de viziune asupra oamenilor şi formării lor, acelaşi respect pentru fiecare client şi participant pe care îl consider şi eu obligatoriu şi fundamental într-un astfel de tip de relaţie, formator-participant. Am găsit un loc special, cu oameni speciali, care personalizează relaţiile cu clienţii, le individualizează, le creează o aură a lor aparte, unică şi irepetabilă, şi pentru fiecare în parte găseşte, identifică ceea ce trebuie. Deşi sună frumos ca slogan, the matching solution este foarte adevărat şi cred că dumneavoastră ştiţi deja asta!

Pe anul viitor, la trainingurile Ascent Group!