Angajatorii trebuie să își informeze noii salariați sub 45 de ani cu privire la Pilonul II de pensii private

Angajatorii au o nouă obligație: să informeze noi salariați cu vârsta până în 45 de ani în legătură cu aderarea la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II).

Citește articolul

Noua obligație pentru angajatorii din România este dată de Ordinul nr. 585/2 iulie 2021 privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii și al solidarității sociale nr. 64/2003 (Monitorul Oficial nr. 712, Partea I, 19 iulie 2021) și constă în informarea noilor salariați cu vârsta până în 45 de ani în legătură cu aderarea la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II).

Obligația angajatorilor vizează informarea, începând cu data de 19 iulie 2021,  a tuturor salariaților prevăzuți la art. 30 din Legea nr. 411/2004, care guvernează Pilonul II de pensii private, mai exact este vorba despre:

  • angajații sub 35 de ani (pentru care aderare este obligatorie la Pilonul II)
  • angajații între 35-45 de ani (pentru care aderarea este opțională).

Salariații sub 35 de ani aflați la primul loc de muncă au obligația legală de a-și alege fondul de pensii de Pilon II în primele 4 luni de la intrarea în piața muncii. Cei care nu își aleg fondul de pensii la care să contribuie sunt repartizați aleatoriu de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) la unul dintre cele 7 fonduri de Pilon II. Dacă aceștia nu se află la primul loc de muncă, nu trebuie să își aleagă fondul de pensii, ei fiind deja integrați în Pilonul II.

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor și a ușura această nouă sarcină administrativă, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) a pregătit un model de scrisoare pe care angajatorii o pot descărca de pe https://apapr.ro/scrisoarea-de-informare-conform-ordinului-585-2021/ și trimite tuturor salariaților.